Biserica este construită din lemn de brad, modul de îmbinate a grinzilor
fiind atât în cheotoare dreaptă cât și în coadă de rândunică. Este
așezată pe o fundație de piatră. Având pronaosul și naosul
dreptunghiulare,
biserica are absida altarului decroșată, poligonală cu
cinci laturi. Pronaosul era podit cu scânduri și susținea turnul ce
avea galeria deschisă cu arcade semicirculare și coif octogonal. Naosul
are o boltă semicilindrică. În altar bolta este semicilindrică pe
lungimea pereților laterali, aceasta continuându-se prin triunghiuri
sferice în dreptul celorlalți pereți ce formeaza absida altarului.